Teatrul este o punte între om și el însuși.

Pentru a putea interpreta cât mai multe roluri/personaje, un actor trebuie să se cunoască cât mai mult pe sine. Prin urmare, lumea teatrală este plină de exerciții de teatru și jocuri de actorie care, într-un context bine pregătit, îți pot arăta despre tine însuți mai multe decât ani de terapie.


Workshop-ul „Labirintul interior: călătorie teatrală spre tine însuți” este conceput într-un mod care să te scoată un pic din starea de confort astfel încât să-ncepi să te privești pe tine și pe cei din jurul tău din unghiuri diferite. Ne vom distra mult și vom râde în timp ce lucrăm și descoperim lucruri despre noi înșine.


Workshop-ul este conceput și condus de Dragoș Călin, se va desfășura pe o perioadă de 3 zile (30 iunie – 2 iulie), va avea un număr limită de participanți (12 oameni) și este destinat celor cu vârste cuprinse între 20 și 99 de ani. 

La cerere, putem face mici excepții și pentru cei care au 110 sau 120 de ani 🙂


Program:


Ziua 1. 30 iunie, vineri, de la 18:00 la 21:00. Ne vom cunoaște între noi prin câteva exerciții amuzante și simple care ne vor face să ne simțim liberi și în largul nostru în micul colectiv.


Ziua 2. 1 iulie, sâmbătă, de la 10:00 la 13:00. Vom căuta să ieșim un pic din zona de confort, concentrându-ne atenția pe oamenii din jurul nostru.


Ziua 3. 2 iulie, duminică, de la ora 10:00 la 13:00. Ne vom concentra intens pe propria persoană, căutând să pătrundem în al nostru interior, într-un mod în care ce descoperim va ști doar participantul.


BONUS. dacă participanții vor dori, putem ieși cu toții la un prânz de final de workshop.


Adresa: Bvd. București, numărul 25A, etaj 3, sala Artspot 2.


Cost participare workshop: 400 lei.


Cum ne rezervăm locul?

Achitând cei 400 lei într-unul dintre conturile de mai jos, cu detaliile:

numele, Labirintul Interior și numărul de telefon. 

De ex: Andrei Andreescu, Labirintul Interior, 0755112233

 

Conturi:

Nume: TEATRU ARTSPOT SRL

IBAN: RO91INGB0000999909710525

Banca: INGB CENTRALĂ


Sau prin revolut la:

0756934889 (Dragoș Călin)


Dragoș Călin este actor al Teatrul Municipal Baia Mare, regizor, președinte al asociației Artspot Baia Mare și director al Festivalului de teatru APROAPE. 


În cadrul proiectului Artspot, lucrează cu oameni de toate vârstele și ține workshopuri de actorie, exprimare, comunicare și improvizație, în toate mediile sociale, încurajând, prin exerciții atent alese și pregătite, ieșirea din matca în care ne-am „fixat” sau ne „fixăm” zi de zi.


A format numeroase trupe de teatru de tineret care participă cu spectacole la festivaluri. Participă an de an la traininguri, workshopuri și festivaluri de teatru, în țară sau în străinătate, unde studiază, în special, modurile creative, diverse și sănătoase de exprimare.

În 2018 a fost admis la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, la unul din cele mai exigente masterate din țară, Arta Regizorului, clasa Theodor Cristian Popescu, master prin care, în iulie 2019, a fost admis la școala de vară „SummerCamp, Nowy Teatr” din Varșovia, unde a aprofundat conceptul de Devised Theater, studiind cu  Sodja Lotker (cadru didactic la D.A.M.U. Praga) și Wojtek Ziemilski (regizor).


Nowy Teatr este unul din cele mai renumite teatre din Europa, unde a fost dezvoltat conceptul de Devised Theater, o formă de teatru care identifică și extrage filonul artistic din povești reale, ale oamenilor din jurul nostru.

Din anul 2022 este trainer SPOR – Școala pentru oameni responsabili, www.școalaspor.3